Între Torah scrisă și Torah cea vie – Balconul femeilor (r. Emil Ben-Shimon, 2017)

Reading Time: 6 minutes

Balconul femeilor este un film vesel. Mai mult decât atât, este o comedie în sensul vechi al cuvântului, adică o narațiune care decurge prost pentru a se sfârși bine.

Acțiunea se petrece într-un Ierusalim infuzat cu religiozitate cotidiană, intimă, organică. În nici un cu cea turistică sau, mai rău, cea care face obiectul certurilor politice.

Începe cu o ceremonie de Bar-Mitzvah (care ar corespunde cu prima împărtăşanie în cultul catolic), care decurge vesel şi cu multe detalii organizatorice, de care se ocupă (tradițional) doamnele, aşa cum stă bine oricărei ceremonii importante trăite frumos în comunitate.

Predica rostită de venerabilul rabbi Avraham (Abraham Celektar) îndeplinește o funcție fatică: ea nu folosește la a învăța ceva nou comunitatea, destul de religioasă și evlavioasă oricum, nici să o îndemne să facă ceva anume. Lungit sau scurtat după nevoile de moment ale ceremoniei, cuvântul de învățătură nu face altceva decât să întărească, să reafirme legătura strânsă între învățător și adunarea sa.

Deodată, însă, un zgomot infernal întrerupe slujba din sinagogă. În confuzia care urmează, realizăm că balconul femeilor s-a rupt. Trebuie menționat că în cultul mozaic, femeile stau separat de comunitatea bărbaţilor în timpul slujbelor religioase.

Prăbușirea clădirii are drept rezultat prăbușirea comunității. Trebuie să remarcăm aici o subtilă trimitere filologică: atât în română, cât şi în ebraică (knesset), termenul de biserică/sinagogă desemnează atât clădirea propriu zisă, cât mai ales adunarea credincioșilor legați de respectivul edificiu. Iar tocmai pentru acesta din urmă  – organismul comunitar, iar nu zidurile sau înzestrarea acestora, va pleda în continuare filmul.

Intră în scenă păstorul salvator

Pe fondul turmei fără păstori, în vederea unui cvorum de zece bărbaţi necesar pentru a ține slujbele religioase, apare rabbi David (Avraham Aviv Alush), un tânăr şi, aparent, săritor rabin. Acesta începe să ţină din ce în ce mai des slujbe în comunitatea devastată, șocându-și enoriaşii cu predicile sale ultra-ortodoxe.

Sursă foto: imdb.com

Tema centrală a acestora este, previzibil, presupusul libertinaj al femeilor, iar Rab David face legătura între dezastrul întâmplat şi comportamentul acestora. De o cazuistică demnă de o cauză mai bună, îşi pune, la un moment dat, întrebare:

Oare o femeie are nevoie să fie învăţată carte? Adică, pe lângă multele ei îndatoriri casnice, ar trebui să mai adăugăm şi necesitatea învăţăturii?!

Da, însă nu doar din acest motiv femeia nu are nevoie să fie învăţată. Ea este însăși Legea. O femeie analfabetă este mai învăţată decât cel mai versat înţelept. Şi, aşa cum rulourile Carţilor Sfinte trebuie să fie învelite, la fel şi femeia trebuie să aibă capul acoperit.

Concluzia evidentă? Simplu: bărbaţii ar trebui să cumpere femeilor lor câte o batic şi să le oblige să-l poarte. Simbolismul acoperirii capului la femei, preluat de creștini prin intermediul Sfântului Apostol Pavel, trimite la rolul secundar, la obedienţa pe care femeile sunt obligate să o respecte.

Iar din acest moment, iadul se dezlănţuie în această comunitate care până deunăzi era atât de fericită. Femeile simt că un duh nou, străin, s-a strecurat în sinagogă. Rav David este promotorul unui mozaism extremist, care nu prea are ce căuta în mijlocul lor.

Este drept că aceștia realizează greu schimbarea, obișnuiți fiind cu rabinii drept figuri cu autoritate. Cu alte cuvinte, nu au dezvoltat anticorpii necesari pentru a înțelege şi a limita preceptele unui reprezentant al religiei.

Itzik Cohen, Igal Naor, Haim Zanati, and Herzl Tobey in Ismach Hatani (2016)
Fascinați de autoritatea și charisma tânărului rabbi, bărbații cad repede pradă extremismului său religios. Sursă foto: imdb.com

Trebuie menționat că actorii masculini (Igal Naor , Herzl Tobey , Itzik Cohen ) reușesc să transpună în rolurile jucate atât stupoarea unei turme masculine ghidate către un misoginism ancestral, cât și tandrețea din relații sudate frumos în ani de zile.

Din fericire, nu ia mult timp femeilor ca să priceapă ce se întâmplă şi să îi oblige şi pe bărbaţii lor să înțeleagă schimbarea subtilă, dar totuși extrem de importantă, pe care Rabi David o aduce în comunitatea lor de „oameni buni”, aşa cum se exprimă la un moment dat un personaj.

Astfel, ele îşi dau seama că noul învățător nu era doar misogin, ci înțelegea să construiască şi să îmbogățească cultural propria sinagogă fără să țină seama de nevoile oamenilor în carne şi oase care o compuneau.

Inițiativa revoltei, plecând tocmai de la realizarea capcanei ideologice în care charismatul rabbi David atrage comunitatea masculină, este asumată de Ettie (Evelin Hagoel).

Ettie sau Esther?

O frumoasă scenă clasică descrie înțelegerea deplină în care trăiau cei doi, fiind relevant și modul de filmare: în momentul în care aceștia intră în ”biserica de acasă”, camera se retrage cuviincioasă în afară, filmând pe geam. Câteva picături reci de ploaie indică izolarea cuplului față de exterior, coconul psihologic în care aceștia trăiesc. Este timpul în care soția era alintată cu diminutivul ”Ettie”.

Tonurile calde ale interiorului contrastează cu exteriorul ploios pentru a indica armonia cuplului. Sursă foto: rottentomatoes.com

Din păcate, ulterior va fi timpul în care aceasta va fi denumită ”Esther”, într-o încercare de a (re)defini religios relațiile intra-familiale. Elementul ploii (apropo, oare cât de mult plouă în Ierusalim?) va marca tocmai tensiunea, situațiile negative în care vor fi atrase personajele, acesta devenind din ce în ce mai prezent pe măsură ce tensiunea în comunitate se acumulează.

În egală măsură independentă și iubitoare, conștientă de propriile puteri, dar atentă și la nevoile celor din jur, aceasta trage mai multe semnale de alarmă, pentru ca, apoi să preia comanda ostilităților împotriva patriarhalismului.

Sursă foto: imdb.com

Elementul definitoriu în acest sens este momentul în care fondurile comunității sunt deturnate de la construcția unui loc special amenajat pentru femei către copierea sulurilor sfinte ale Legii, care şi ele au fost distruse odată cu prăbușirea balconului.

Dilema teologică a filmului poate să fie uşor sintetizată:

nu omul a fost făcut pentru lege, ci legea a fost făcută pentru om.

Critica implicită a peliculei, foarte actuală, se adresează unei înţelegeri greşite a religiei.

Aceasta privilegiază abstractul și generalul (Rav David vorbeşte întotdeauna despre soarta întregului popor al lui Israel care ar fi în joc la fiecare decizie a comunității) în dauna concretului (viaţa de zi cu zi, bucuria momentelor importante care adună împreună membrii comunității), excluderea (a femeilor, în primul rând) în dauna includerii, litera moartă în dauna cuvântului viu, ritualismul în dauna trăirii religioase autentice.

Totuși, marea reușită a duetului auctorial format din regizorul Emil Ben-Shimon  și scenarista Shlomit Nehama este faptul că nu înfierează pe nimeni. Toate personajele par în continuare simpatice sau, cel puțin, acțiunile lor nu sunt abominabile.

Rămânând într-o notă amuzantă, aceștia reușesc să vorbească despre lucruri importante, grave chiar, care, în condiții de civilitate mai reduse sau cu personaje feminine mai puțin atente la ceea ce se întâmplă în jurul lor, ar putea duce ușor la tragedii.

Țesătura religiei – comunitatea

„Balconul femeilor” vorbeşte aşadar despre comunitate, în general, înţeleasă atât ca o adunare religioasă, cât şi ca o serie întreagă de iţe ţesute de-a lungul timpului între oameni concreţi şi cumsecade.

Aceştia sunt în stare, chiar dacă nu din primul moment, să îşi protejeze valorile religioase autentice de asaltul extremismului religios, iar femeile sunt cele care, sensibile la legăturile reale între oameni şi nedând prea mare atenție ritualismului, reuşesc să stabilească limitele sănătoase ale trăirii religioase.

Iar sentimentul pe care ți-l dă filmul este unul de încredere în posibilitatea omului de a se înțelege, şi mai specific, a omului religios de a-și trăi într-un mod constructiv propria relație cu Dumnezeu și cu oamenii, fără încrâncenare sau excludere.

5 (100%) 2 votes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *