Dincolo de limite – Annihilation (2017)

Reading Time: 7 minutes

Copil fiind, eram fascinat de culorile irizate și formele curbate care apăreau uneori, după ploaie, pe asfalt. Erau ca un curcubeu care nu doar că era foarte clar, ci apărea aproape, la îndemână.

Nu cunoaștem exact ce anume producea aceste efecte. Mi se păreau doar cele mai frumoase lucruri pe care le văzusem vreodată.

Abia mult mai târziu am aflat că iridiscenţele respective erau, de fapt,  pete de ulei industrial.

Natalie Portman, Jennifer Jason Leigh, Tuva Novotny, Gina Rodriguez, and Tessa Thompson in Annihilation (2018)

Așadar, poluarea era cea care producea, de fapt, acele desene și culori de vis. Visul era, de fapt, un coșmar al murdăriei industriale.

Tema paradoxală a răului extrem de frumos este dezvoltată în „Annihilation”, pentru a ne oferi un prilej de meditație asupra universului viu și, mai ales, a modului în care ne raportăm la el.

Nu întâmplător, personajul principal, Lena (Natalie Portman), este profesor universitar de științele vieții, specializată în singurele celule vii fără moarte: cancerul.

Marcată de dispariția în misiune a soțului ei, aceasta încearcă să își găsească echilibrul prin diferite activități: își redecorează casa, are o aventură cu un coleg de culoare, etc.

Nimic însă nu pare să funcționeze: flashbackurile cu momente fericite din viața conjugală reapar în forță, atunci când își dorește cel mai puțin și nu îi permit să își recapete echilibrul de care are atâta nevoie.

Deodată, halucinatoriu, soțul (Oscar Isaac) reapare. După momentul de fericire inițial, își dă rapid seama însă că ceva nu este în regulă. Ceva subtil, dar extrem de important, s-a schimbat ireversibil.

Un joc al mâinilor extrem de sugestiv este filmat printr-un pahar cu apă pentru a prevesti, subliminal, tema ce va fi dezvoltată ulterior în film: refracția și reflexia propriilor noastre sentimente în cel de lângă noi, în natură și în universul larg.

De aici, filmul accelerează puternic. Prinsă fără voia ei într-un proiect secret al armatei, Lena este pusă în situația de a păși pe urmele soțului ei în aceeași misiune: explorarea unui fenomen ciudat care, încet, dar sigur, amenința să cuprindă întreaga planetă.

Despre ce era, însă vorba?

În mlaștinile nelocuite din Florida apăruse, cu puțin timp în urmă, așa numitul „The Shimmer”, care poate fi tradus în română drept „lucire”, „pâlpâire”. Venit pe pământ precum căderea unui meteor, începuse să transforme mediul respectiv în moduri neașteptate și patologice. Iar toți cei care se aventuraseră în spațiul deja cucerit, inclusiv soțul Lenei, nu se mai întorseseră și nu se mai cunoștea nimic despre ei.

O echipă formată exclusiv din femei-soldat este trimisă să afle secretul ”pâlpâirii”. Probabil că nu este întâmplător detaliul că acolo unde anterior eșuase o echipă masculină este trimis o expediție formată exclusiv din femei.

Natalie Portman, Jennifer Jason Leigh, Tuva Novotny, Gina Rodriguez, and Tessa Thompson in Annihilation (2018)
Ceva din spiritul Frontierei și a unei culturi militariste, a încrederii în propria armă de foc folosită chiar ca armă morală, transpare din această imagine. Sursa foto: imdb.com

Ceea ce atrage atenția, totuși, este inadecvarea între fenomenul inexplicabil și nevoia înarmării până în dinți.

Transcendența

Redarea stranietății acestei „licăriri” este unul dintre punctele forte ale filmului. Una dintre tehnicile de bază rezidă în filmarea permanentă contra luminii, ceea ce ne dă o ciudată senzație de dimineață fără sfârșit.

Avem impresia că am intrat într-o lume paralelă, extrem de asemănătoare cu a noastră, însă transfigurată de o prezență permanentă și eluzivă.

O altă tehnică constă în utilizarea unor flori sau alt material vegetal, care creează o explozie cromatică deosebită.

În pofida aparentei frumuseți, Lena, în calitate de biolog, remarcă faptul că acestea nu sunt altceva decât anomalii induse de influența subtilă, dar malefică, a „licăririi”.

Apar, de asemenea, animale modificate genetic. Dintre acestea, cel mai înfiorător este un urs desfigurat și violent. Este interesant că acesta reușește să imite vocea umană strigând după ajutor, ceea ce ne duce cu gândul la o suferință îndurată de toată creația din acea zonă ca efect al transformărilor induse de om în cheie paulină.

Titlul filmului conduce la ideea unei atenționări, a unui pericol la adresa omenirii. Totuși, tema nu este suficient dezvoltată și este neclar ce amenințare prezintă (ecologică, psihanalitică, militaristă?).

În pofida ateismului declarat

Cred că tot ceea ce scriu vine dintr-o perspectivă atee. Adică, este parțial ateist deoarece sunt ateu și chiar nu sunt interesat de chestiuni religioase.

Garland ridică întrebări profunde pentru a ajunge la o similaritate tulburătoare cu termenii prin care Apostolul Pavel descrie decăderea profundă a creației

Căci știm că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum.(Epistola către Romani 8,22)

S-au trasat paralele cu „Stalker” sau „Soliaris” ale marelui regizod rus Andrei Tarkovski. Și acolo apare o rupere de regim ontologic, o trecere „dincolo”, din profanul realității cotidiene în sacrul lumii ideale. În „Stalker”, trecerea este marcată prin transferul de la pelicula alb-negru la cea color, marcată şi de o coloană sonoră pe măsură.

Explozia cromatică este regăsită şi aici, ca şi explozia de lumină. Însă sunt câteva diferențe esențiale, fiecare dintre acestea fiind câte un punct de reflecție.

  • La Tarkovski, sacrul este pur; la Garland el este toxic. Intrarea în sacru/ ieșirea din firesc presupune curăţie la primul, la celălalt, alterare şi distrugere (de aici şi titlul filmului);
  • „Stalker” explorează stări interioare, percepţii şi extrapolări naturale ale sufletului omenesc; în „Annihilation” nu vorbim doar despre un element extraterestru, ci chiar de o transformare naturală.
  • În primul film vorbim despre dileme morale, în al doilea, despre distrugerea lumii de către o forţă malefică care acţionează extrem de asemănător cu poluarea industrială.
  • Oricât de fugitivă, starea de beatitudine rămâne deschisă omului în viziunea tarkovskiană. În viziunea lui Garland, alterarea nu face altceva decât să oglindească o natură umană decăzută şi să îi închidă şi mai mult calea spre fericire.

Astfel, „Stalker” este optimist în esența sa, iar „Annihilation” este extrem de pesimist.

Nu pot să nu remarc că religiosul, încă o dată, nu poate fi decât optimist.

Tema dublului

Cea de-a doua temă importantă a filmului este cunoscută în literatură drept doppelgaenger. În „Annihilation” apare spre final, creând suspense-ul prin puterea sa de manifestare.

Se remarcă apariția dublului la capătul unui întreg șir de încercări. El apare în punctul zero al „pâlpâirii”, care poate fi asimilat cu centrul. Pe acest fond, are aproape valențele unei epifanii, ale descoperirii unui sine periculos, fără să fie, paradoxal, malefic. Cu o coregrafie impresionantă și costume pe măsură, Lena este pusă în situația să își înfrunte alter-ego-ul inconștient și, tocmai de aceasta, extrem de nociv.

Natalie Portman, livrează bine încordarea personajului, concentrarea de a lupta împotriva propriilor reflexii, precum și dorința de a rezolva, și învinge, misterul ”licăririi”.

Totuși, din dubla calitate a personajului său (soldat și om de știință), Portman înclină blanța preponderent asupra militarului, omul de știință fiind nu doar depășit de enigma din fața sa, dar și de lipsa de curiozitate pe care Portman i-o conferă.

Merită menționată și interpretarea lui Oscar Isaac (care a mai colaborat cu regizorul Alex Garland și Ex Machina). Acesta reușește să joace foarte bine contrastul dintre, pe de o parte, soldatul traumatizat, robotic și cu ochii goi, față de soțul vesel și exuberant de dinainte de misiune.

Controverse

 Considerat drept prea „intelectual” de către Paramount, pe baza unor proiecții de probă realizate de către studioul respectiv, filmul a beneficiat de o distribuire limitată în cinematografele din Statele Unite, drepturile de distribuție internaționale fiind vândute direct pe Netflix.

Exact din această cauză pelicula nu a putut să apară în cinematografele din România, în pofida numelui cu greutate al regizorului Alex GarlandEx Machina fiind un succes la public și la critică prin dilemele stringente pe care le prezintă) și a numelor grele din distribuție.

O altă controversă sexul și culoarea pielii personajelor principale. În romanul original a lui Jan Vandermeer, prima parte a trilogiei Southern Reach, nu se precizează sexul personajelor principale, acestea fiind descrise exclusiv prin profesiile lor – în cazul Lenei, ”biologul”. Ulterior, s-a luat decizia, influențată inclusiv de mișcări în vogă la Hollywood precum Time’s Up sau MeToo, de a introduce personaje feminine într-un film sci-fi, gen în care acestea sunt minoritare.

Atrage atenția că, prin introducerea în roluri principale a unor personaje feminine, se trece renumitul test Bechdel. Acesta este un test care are ca scop ”să demonstreze modul absurd în care unele filme, cărți și alte lucrări de artă se concentrează pe genul masculin al personajelor.

În anul 1985 scriitoarea americană Alison Bechdel a publicat într-o serie de benzi desenate un test simplu de evaluare a reprezentării femeilor într-un film.

”Pentru a trece testul, într-un film trebuie:

  1. să existe cel puțin două femei identificate prin nume;
  2. ca cel puțin două femei să aibă o conversație la un moment dat;
  3. conversația lor să nu aibă ca subiect bărbații.”

Așa cum am văzut, ”Annihilation” îndeplinește atât de bine acest test, încât te întrebi dacă nu cumva a fost gândit în mod deliberat pentru a respectivele condiții.

Nu atât de bine se descurcă și în ceea ce privește minoritățile etnice. Mai exact, personajul interpretat de Natalie Portman este caucazian, pe când în trilogia lui VanderMeer aceasta apare drept o americancă cu origini asiatice. Pe acest motiv Garland a fost acuzat că a ”albit” (whitewashing) în mod artificial distribuția din motive de marketing.

Pentru a se apăra, acesta afirmă că a adaptat din memorie, că a ales actorii exclusiv din perspectiva compatibilității lor cu rolul respectiv, a impresiei pe care abilitățile lor profesionale au făcut-o asupra sa, și în nici un caz din perspectiva culorii pielii. Mai mult, acesta subliniază că a ecranizat doar prima parte a trilogiei, în care nu se specifică acest detaliu, prezentat de-abia în a doua carte.

Bineînțeles, toate aceste controverse pot să fie și instrumente de marketing, respectiv utilizate pentru a atrage atenția publicului asupra unor aspecte de interes din agenda publică, dar care de multe ori nu au legătură directă cu calitățile filmului, cu meritele acestuia intrinseci.

Am prezentat aceste controverse pentru a atrage atenția asupra unuia dintre defectele percepute ale filmului, anume relativa incoerență a scenariului, care, în conformitate cu declarațiile actorilor, a fost schimbat de mai multe ori pe parcursul filmărilor, rațiunile de marketing prezentate mai sus fiind importante.

Într-adevăr, există anumite lacune logice privind desfășurarea căutării, deznodământul sau chiar natura acțiunii fenomenului extraterestru. Totuși, greutatea unui film cu valențe filosofice ca acesta nu este să ofere scenarii liniare, bazate pe dezvoltarea clasică a personajelor. Ele sunt făcute pentru a introduce spectatorii într-un anume tip de atmosferă, pentru a trimite la dileme majore sau la valori uitate, și nu pentru a oferi senzațiile tari ce au la bază identificarea cu protagoniștii eroici ai scenariilor clasice.

Dincolo de controversele stârnite, „Annihilation„reprezintă, așadar, o realizare cinematografică de excepție, atât din punct de vedere vizual, cât și prin întrebările pe care le ridică despre relația noastră cu natura înconjurătoare și cu propria înțelegere a realității.

5 (100%) 1 vote

2 comentarii la „Dincolo de limite – Annihilation (2017)”

  1. Am vazut filmul in urma acestei recenzii. Ma intreb daca l-as fi privit diferit fara ea. Nu vom sti ????
    M-a sedus ideea ca avem “gena” autodistrugerii, pentru ca a fost minunat argumentata de insasi imbatranire, pentru ca eu mi-am distrus, fara regret cel mai des, relatii, cariere, confort, creatii si pentru ca am in jur multe exemple de oameni ce se autodistrug, pana la anihilare uneori. Desigur, ne place cand regasim printre randuri, bucatele din noi.
    Portman a jucat fabulos, a facut un personaj foarte clar. Da, un supravietuitor, un soldat. Nu mi-a placut personajul pentru ca miroase prea tare a Hollywood si am alte gusturi, insa actrita a fost Maestra.
    Si sa nu uit de extraterestru: genial! Parca nici macar nu e o fiinta, ci o idee. Atat de altfel prin faptul ca nu e nimic din ce stim noi ca natural, biologic si totusi atat de la fel cu omul ”modern” – se adapteaza la mediu transformandu-l, in acelasi timp imita tot ce e in jur. Pana sa il analizez si sa gasesc paralela asta, mi-a parut complet strain, o creatura a universului, construita sa supravietuiasca oriunde, oricum, sa se inmulteasca prin expansiune, prin inoculare, ca un virus dar nu tocmai, contopindu-se, chiar transformandu-se pe sine. Capabil chiar sa invete de la oameni sa se autodistruga dar si sa renasca altfel. Opresc aici comentariul ca parca tot mai multe descopar in film la zile bune dupa ce l-am vazut :)).
    Finalul e ofertant. Abia astept continuarea!

    1. Exact, tocmai faptul că nu este o persoana cu care sa poti comunica este cel mai înfiorător aspect al filmului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *