Eficiență vs Loialitate – Balada lui Lefty Brown

Reading Time: 7 minutes

Imaginați-vă cum, în toiul bătăliei de la Podul Înalt, atunci când Aprodul Purice se apleacă pentru a-l înălța pe domnul Moldovei în șa, o săgeată vrăjmașă străpunge grumazul voievodului, trimițându-l să-și întâlnească strămoșii.

Ce poate să facă atunci Aprodul Purice ? Lipsit acum de geniul strategic al lui Ștefan, de măreția și puterea coroanei sale, se va putea ridica la înălțimea chemării momentului? Va fi loialitatea sa îndeajuns de puternică să învingă liftele păgâne? Va putea el să îl slujească pe voievod dincolo de moartea acestuia, să îi ducă mai departe moștenirea morală și luptele pentru neatârnare? Va putea credința simplă să învingă acolo unde inteligența, abilitatea și geniul strategic al lui Ștefan vor fi dat greș?

Ei bine, acesta este tipul de exercițiu pe care și-l imaginează regizorul și scenaristul Jared Moshé.

Plecând de la limbajul consacrat al filmelor western, propune o poveste morală: va reuși oare loialul slujitor, fără alte resurse personale decât propria credință de nezdruncinat față de stăpânul și prietenul său de o viață, să-i răzbune moartea și să ducă mai departe viziunea sa despre dreptate? Cu alte cuvinte, va putea credinciosul Patrocle să răzbune moartea viteazului Ahile?

Dar, din perspectivă cinematografică, la fel de interesantă este și întrebarea: cât de mult pot fi adaptate codurile stricte ale westernurilor, al căror succes a fost confirmat de generații, pentru a livra o poveste clasică și originală în același timp?

Un prim element codificat este cinematografia generoasă a spațiilor largi. Filmul a fost realizat pe pelicula clasică de 35 mm Kodak, iar cameramanul David McFarland a reușit să transpună în film frumusețile naturale obligatorii pentru western, cu spații largi și sălbatice filmate în tonuri generoase.

Va putea credinciosul Patrocle să răzbune moartea viteazului Ahile? Sursa foto: imdb.com

Totuși, în pofida profesionalismului tehnic și a faptului că susțin excelent narațiunea, imaginile surprinse nu reușesc să îți taie respirația, poate și din cauza bugetului de timp foarte scăzut alocat filmului turnat în doar 25 de zile.

Edward Johnson (Peter Fonda), om al frontierei și susținător dintotdeauna al dreptății, loial față de prietenii săi și respectat de toți ai casei, a ajuns la o vârstă respectabilă. Însoțit de companionul său de o viață, Lefty Brown (Bill Pullman) pornește într-o ultimă vânătoare de răufăcători înainte de a se dedica politicii la nivel înalt, ales fiind senator al noului stat Montana.

Cei doi prieteni pornesc într-o călătorie de rutină, iar tonurile calde, portocalii în care este filmată scena, rimează cu voia bună și lipsa de griji a tovărășiei lor.

Din păcate, aceasta nu este decât liniștea dinaintea furtunii – un lunetist ascuns, cu privire de gheață, departe, după stânci, îl va împușca mortal pe falnicul stâlp al dreptății. Cinic și anarhist, Moshé nu permite ca ca un om cu înalte calități morale să activeze în Parlament.

După uciderea prietenului și mentorului său de o viață, sexagenarul Lefty Brown este nevoit să se… maturizeze. Eternul copil trebuie să înfrunte viața, să treacă prin durerosul proces de asumare a responsabilităților. Astfel, întrebarea ”Și acum ce trebuie să fac eu?” devine una dintre replicile sale recurente.

Personaj improbabil pentru prim-planul unui western, șchiopătând în urma unei răni vechi, neîndemânatic și șters (așa cum îi sugerează şi numele), înzestrat cu puțină minte, dar cu multă loialitate și hotărâre, Lefty Brown este nevoit să își înfrunte destinul.

Balada lui Lefty Brown respectă, în general formulele, reușind să livreze o poveste emoționantă și reconfortantă în același timp. Soluția aleasă – schimbarea eroului cu ajutorul său, inovează exact cât necesar ca povestea morală să fie credibilă, dar să rămână, în același timp, un film ușor de decodat.

Spre deosebire de alte westernuri, Moshe păstrează nealterate categoriile morale: cei buni sunt și vor fi dintotdeauna de partea dreptății. Cei răi țintesc prost în duelurile directe și, de aceea, sfârșesc și mai rău.

Recunosc că această claritate de cristal, specifică mai degrabă literaturii pentru copii și adolescenți, lipsită de complexităţile etice cu care sunt obișnuiți adulții, oferă un real confort psihologic.

Filmul este construit pe interpretarea caldă, empatică a lui Bill Pullman. Aceasta reușește să spargă bariera ecranului astfel încât, de mai multe ori pe parcursul filmului, te încearcă senzația că ți-a devenit și ție, ca spectator, prieten. Un fel de frate mai mare, pe care te poți baza oricând.

Vocea ușor pițigăiată pe care Pullman și-o asumă pentru rol, privirea puțin evazivă, dar și hotărârea pe care o arată atunci când ține în mână o carabină, creează un personaj plăcut, care are ceva din confortul și familiaritatea unui vechi pulover de lână, singurul care poate să te încălzească cu adevărat atunci când noaptea udă de noiembrie amenință să se transforme în reumatism.

În aceeași cheie nostalgică, cu aceeași mângâiere cu care orice bunicuță șterge fotografiile din tinerețe, Lefty Brown, cu ochii puțin înlăcrimați, lustruiește tandru o fotografia veche, pe care o ascunde cu grijă sub pernă. În ea sunt patru prieteni vechi, care călăreau cândva mândri în Vestul Sălbatic, având lumea la picioare. Iar Lefty era printre ei.

Maturizarea lui Lefty va fi dificilă și plină de aventuri și va pleca exact de la aceasta fotografie.

După ce unul dintre cei patru, Edward Johnson, a fost ucis, Lefty va afla că al treilea dintre cei patru prieteni a fost învins de alcool, iar ultimul a părăsit calea binelui.

Personajele producției, chiar dacă portretizate destul de bine, nu evoluează, nu sunt angajate într-un veritabil dialog cu ele însele. Ele îndeplinesc funcții clare, unidimensionale, în arhitectura simplă precum o biserică de preerie făcută din scânduri și vopsită în alb.

Tom Flanaghan (cunoscut pentru rolul lui Cicero din Gladiatorul) intră bine în pielea lui Tom Harrah, un alt tovarăș de aventuri. Actorul de origine scoțiană își păstrează accentul și portretizează bine lipsa sa de voință  în fața alcoolului, iar scenele în care este băut sunt bine compuse.

La fel, revolta sa morală faţă de manevrele politice ale lui Bierce este credibilă, combinația explozivă dintre sinceritatea şi curajul alcoolicului fiind transpuse bine din punct de vedere actoricesc.

Chiar dacă este înzestrat cu o consistență mult superioară altor partituri de soții din filmele de gen, rolul soției lui Edward Johnson, Laura (Kathy Baker) nu îmi pare însă foarte reușit.

 

Kathy Baker in The Ballad of Lefty Brown (2017)
Rolul văduvei lui Edward Johnson este consistent față partituri similare ale soțiior din westernuri. Sursa foto: imdb.com

 

Compus cu destulă atenție din două laturi: soția iubitoare, care se gătește cu cochetărie în fața oglinzii pentru a-și întâmpina soțul, iar apoi văduva care nici clipește atunci când însemnează cu fierul roșu o vită sau când omoară cu umbrela (sic!) un șarpe cu clopoței), interpretarea lui Baker nu apucă să transmită nici iubirea, tandrețea pe care ar putea să i-o poarte soțului decedat, și nici fermitatea în refacerea dreptății.

Din fericire, așa cum spuneam, ambele sunt preluate cu succes de către Pullman.

Din păcate, și un actor de talia lui  Jim Caviezel , dezvoltă doar parțial personajul politicianului care devine antagonistul principal. Amintirile comune (legate aceeași fotografie, pe care Lefty o ţine sub pernă și care, în același timp, stă  înrămată pe biroul executiv al lui Jimmy Bierce), care ar trebui ori să-l emoționeze sau, dimpotrivă, să apară drept depășite, devin, în interpretarea lui Caviezel, simple replici rostite uniform și destul de plat.  Privirea hotărâtă, dar inexpresivă a politicianului pare să vrea să șteargă imoralitatea faptelor de care audiența sa este perfect conștientă, dar nu coboară în profunzimea coruptă a personajului. 

Duplicitatea lui Jimmy Bierce este mai puțin interpretată de Caviezel, cât ”semnalizată” de către cameraman prin modul de a filma. Vedem prim-planuri ale figurii, în timp ce celelalte personaje se află în fundal, în ceață – un cod clasic, aproape clișeistic, prin care naratorul omniscient al filmului comunică spectatorului stări de spirit sau fapte ascunse celorlalte personaje.

Mult mai viu apare tânărul Jeremiah Perkins (Diego Josef), noul pupil al lui Lefty Brown. Consumator avid de literatură adolescentină privind Vestul Sălbatic (aceeași literatură exagerată, idilică ce apare și în The Unforgiven), tânărul actor reușește să transmită inconștiența tinereții, entuziasmul față de compania extraordinară în care se află, dar și durerea fizică pe care personajul său trebuie să o înfrunte.

Spre propria sa surpriză, Lefty preia rolul de mentor pentru tânărul Jeremiah. Sursa foto: imdb.com

Dacă trecem de aparentele relațiilor conflictuale (protagonist/antagonist, bine/rău), clar marcate în film, rolul tânărului ucenic îndeplinește o importantă funcție naratologică. La un prim nivel, el preia rolul pe care l-a avut Lefty față de fostul senator, privind cu aceeași admirație însoțita cu loialitate pe mentorul său.

Mai important însă este comentariul cultural – reflectarea mitologică a Vestului sălbatic în literatura populară pe care acesta o citește. Extrapolând, putem vedea în acest personaj un alter-ego a lui Jared Moshé, tânărul care mărturisește care viziona masiv filme western și care, adult fiind, hotărăște să aducă la viață eroii săi.

Descoperă însă, pe de o parte, că aceștia sunt departe de perfecțiunea cu care au trecut în legendă, dar, mult mai important, descoperă calități morale, cele care fac cu adevărat ca cineva să merite statutul de erou.

Dealtfel, aici pare a fi și sensul titlului. ”Balada” presupune descrierea peripețiilor un erou mitologic, un model de acțiune cu caracter de universalitate. Într-o primă fază, Lefty Brown nu reușește să intre în lumea personajelor puternice care populează literatura populară.

Apoi însă, la o privire mai atentă și, mai ales, dintr-o perspectivă mai matură, loialitatea, căldura și determinarea sa de a urmări dreptatea devin calitățile care îi asigură intrarea în legendă, și nu inteligența sau eficiența, caracteristică altora.

Ceea ce constituie o lecție morală, pe cât de simplă, pe atât de perenă.

4 (80%) 1 vote

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *