Liniște/ Silence

Scurt-metrajul lui Alex Iureș așează față în față cele două opțiuni esențiale ale românilor de azi: a pleca sau a rămâne în țară. Pe de o parte, străinătatea îmbie cu bunăstare, stabilitate, respect, șansa de a te construi ca persoană matură și activă. La celălalt pol, România oferă legătur emoțională cu trecutul, cu familia, cu copilăria. Toate însă cu prețul dezvoltării personale. România lui Iureș este un spațiu dezarticulat, în care timpul este irosit fără ca nimeni să măcar pe ce.

Alegerea personajelor este arhetipală: fratele, personajul masculin, este activ. El își forjează, cu propriile mâini tatuate, viitorul și cariera și tot el este cel care întreține familia – mama și sora. Acestea, personaje pasive, trăiesc în România sub semnul unei morți iminente. Nici nu mai contează dacă moartea este fizică sau spirituală.

 

foto: daKINO

Pe aceste coordonate, Alex Iureș ne pune în față o parte din dilemele multor familii, marcate de dezechilbre și din frustrări produse de migrația în masă. Însă, dorind să exprime înstrăinarea astfel produsă, regizorul irosește secunde prețioase. Cadre prea lungi, tăceri care nu atât de grele, reduc din impactul emoțional.

Interiorul creat nici el nu este îndeajuns de apăsător sau învechi. Mai mult, pe alocuri, prea luminat, prea curat pentru abulia fetei, iar lumina cade prea îngăduitor pentru neputința în care, ca într-o capcană, în care este prinsă eroina,

Silence/Liniște rămâne, totuși, un scurt-metraj actual, care reușește să surprindă tonul funebru al relațiilor pe care le mai au (încă) milioanele de tineri români emigrați cu România: datoria de a-și înmormânta părinții. Și, în același timp, tocmai prin rapiditatea cu care se termină  – o înmormântare nu durează mai mult de trei zile, indică mutațiile profunde care vor afecta țara noastră în viitorul apropiat din cauza crizei demografice.

The Feat/ La Proeza

Scurt-metrajul spaniol este o explorare în cheie horror a dramei unei sarcini nedorite. Undeva, într-o casă întunecată, o tânără femeie se supune unei operații improvizate de avort, iar operația se transformă rapid într-un ritual satanic, o anti-celebrare a vieții. Desfășurată exclusiv în latină, limba sacră a bisericii, ceremonia din subsolul casei devine o celebrare a morții. Iar epifania finală nu face altceva decât să confirme fragilitatea vieții neconectată la divin sau cel puțin acceptată social.

The Feat/ La Proeza

foto: daKINO

Accentele înspăimântătoare sunt bine lucrate, regizorul Isaac Berrocal apăsând mai degrabă o pedală morală decât una senzaționalistă. Chiar dacă clar-obscurul subsolului, albul de pe fețele satanicei congregații, hieratismul limbii latine, robele gri sau privirile amenințătoare ale personajelor produc, fără doar și poate, un sentiment de neliniște, totuși, miza principală a peliculei este identificarea unei căi de a ieși din cotidian, din mundan.

Așadar, filmul exprimă în limbajul filmelor horror presiunea mortală pe care societățile tradiționale o pun asupra vieților nedorite care se înfiripează în pântecele nebinecuvântate de ceremoniile bisericești oficiale. În același timp, reprezintă și recunoaștere tragică a destinului inexistent al tuturor copiilor nenăscuți: deși ar fi putut fi purtători de viață și lumină, ei au devenit purtători de întuneric și moarte. Exact ca în contra-liturghia din The Feat/La Proeza.

 

Bond/ Kötött pálya

Adolescența este o stare liminală: copilul este abandonat și, pentru prima dată, se întrevede adultul. Bond/ Kötött pálya descoperă maturitatea Annei, o liceancă ce încearcă să trăiască bucuriile vârstei – sexualitate, distracție, etc.- și în același timp, își îngrijește mama oarbă și insulino-dependentă.

Rutina pare bine stabilită, cu compromisuri, dar și libertăți aparte. Invazia, neașteptată și perversă, a unui amant al mamei sale le obligă pe cele două femei să înfrunte adevăruri neplăcute: despre sine, despre propriile dorințe, despre cealaltă. Printr-o ciudată inversare de roluri, Anna se maturizează rapid, urmându-și intuiția și, în același timp, instinctul teritorial.

Bond/ Kötött pálya

foto: daKINO

Bernadette Mayer reușește să condenseze în 18 minute  alegerile personajelor, tensiunile dintre acestea. Rar pentru acest format, care nu dispune de generozitatea lung-metrajelor în a stabili psihologia personajelor, Bond/ Kötött pálya creionează viața cotidiană a acestora. Foarte important, comportamentul lor devine coerent, perfect explicabil. Absența elipselor și echilibrul dintre scenele de interior și exterior (iarăși, și acestea  destul de rare în scurt-metraje) încheagă povestea, oferind spectatorului plăcerea observării unei maturizări naturale și sănătoase, în pofida mediului apăsător. Mai precis, sentimentul reconfortant al umanității inteligente, iubitoare și victorioase.

5 (100%) 11 votes