Când judecătorul este el însuși judecat – ”Vinovatul” (r. Gustav Moeller, 2018)

Reading Time: 4 minutes

Realizat cu mijloace minime, specifice debutanţilor în regie, Vinovatul (titlul original: Den skyldige) reuşeşte, prin privare senzorială, să creeze suspense-ul unui thriller de cea mai înaltă calitate .
În răspăr cu o întreagă cultură cinematografică ce privilegiază vizualul, prima realizare a regizorului danez Gustav Moeller ne scufundă într-un univers eminamente auditiv, încât îți dă senzația că urmărești o piesă de teatru radiofonic.

Există, de exemplu, multe momente în film când licărul ledului căștii telefonice – singurul lucru vizibil în timp ce auzim cum acțiunea accelerează nebunește-acționează hipnotic asupra creierului nostru. Aproape că putem desluși siluete umane care se urmăresc, mașini care trec nebunește unele pe lângă celelalte, lovituri date și primite.

Cădem pradă aceleiași iluzii cognitive ca atunci când, fixați asupra globului de cristal, nutrim amăgirea că umbrele acestuia reprezintă viitorul.

În același timp însă, consolarea pe care un magician bun o pune în prezicerile sale lipsește,  lipiți fiind de scaun în timp ce tragedia povestită se desfășoară implacabil.

”Noi, poliţia, suntem protectori”

Exilat din munca investigator pe  teren la serviciul de urgență 112, agentul de poliţie Asger Holm (Jakob Cedergren) îşi aşteaptă judecata profesională (posibil și  penală).

Dur din fire şi prin formaţie, Asger este o persoană care nu acceptă greșeala, nici cea comisă de el însuși, nici cea săvârșită de cei pe care este chemat să îi protejeze.

Chiar fără atribuire explicită, Asger exprimă o moralitate austeră de sorginte protestantă, în care păcatul omului se așază necruțător, ca o piatră de moară, între păcătos și izbăvire.

”Noi, poliţia, suntem protectori” este motto-ul său. Pe care, însă, îl ia mult prea în serios. La un moment dat, atunci când preia apelul disperat al unei victime, poliţistul de investigaţii ascuns încă în interiorul operatorului telefonic, se trezeşte la viaţă şi începe să depășească îndatoririle stricte, dar limitate, ale telefonistului îmbrăcat în uniformă.
Cursa contra-cronometru în care se va angrena pentru a proteja victimele unui posibil atac cu violenţă va ține cu sufletul la gură pe spectator, şi în acelaşi timp, va crea un personaj complex, care va începe să realizeze propriile sale limitări morale.

Realitatea mediată și pericolele ei

Aceasta pare să fie tema principală a filmului: în ce măsură propriile noastre naraţiuni, confirmate de experienţă şi dublate de o calificare profesională superioară, sunt conforme cu realitatea?

Mai mult, ce se întâmplă dacă accesulla această realitate este mediat, aşa cum este în film? În măsura în care realizăm că ceea se petrece cu adevărat pe teren este mediat de apelurile telefonice, putem oare să credem că propriile decizii, propriile acţiuni pentru remedierea situaţiei, pentru salvarea unor persoane aflate în primejdie, vor fi cele corecte?

Claustrofobia ca resursă artistică

Reuşita fantastică a filmului constă în a șterge, practic, din mintea spectatorului, aceste întrebări cât se poate de evidente la prima vedere, dar care vor reveni în conștință, dureros, la finalul filmului.

Ca şi Asger, suntem prinşi în vâltoarea vocilor ezitante, a zgomotelor de violenţă, a ploii reci şi permanente care se aude prin căşti. Figura tensionată a lui Jakob Cedergren, filmată din toate unghiurile posibile (multe filmări din spate, care accentuează senzația de claustrofobie, filmul desfăşurându-se practic doar în două încăperi, dar și multe cadraje, care dau senzația limitării mișcării, în contrast cu tensiunea povestirii), funcționează practic ca o oglindă a propriei tensiuni interioare a spectatorului, ca un accelerator al dorinței de a acţiona.
Camera se apropie frecvent de figura acestuia, încordarea sa putând să fie citită ușor, accentuată fiind de lumina crudă a neoanelor şi încadrată de culorile reci ale uniformei sau ale mobilierului de birou.

Foto: imdb.com

”Nu judecați ca să nu fiți judecați”

Cinismul personajului Asger Holm, situat aproape chiar de lipsa de empatie, pornește dintr-o intransigența morală a polițistului aflat permanent în contact cu greșelile și rezultatele alegerilor rele ale semenilor răi. El nu dorește să ierte pe cei răi, doar să îi protejeze pe cei pe care îi consideră inocenți. Iar pentru aceasta, nu ezită să utilizeze, uneori fără scrupule, toate posibilitățile aflate la dispoziția sa.

Acesta va ajunge, la un moment dat, să se comporte la fel de intransigent cu sine însuși. Când realizează propriul eșec profesional și personal, în pofida celor mai bune intenții și expertizei sale, solicită unui coleg să ignore relațiile de prietenie și de colegialitate, să șteargă cu buretele o viață dedicată apărării legii pentru a aplica cu dreptate, dar fără milă, deontologia profesională.

Jakob Cedergren in Den skyldige (2018)
Asger Holm este omul dreptății: nu știe să ierte, nici pe cei din jur, și nici pe sine. El nu va putea fi salvat decât atunci când judecata sa va fi anihilată, când iubirea, lumina sau orice alt nume doriți să dați Providenței, va dovedi cât de limitată (deși necesară) este judecata umană. foto: imdb.com

Moralitatea vinei

Vinovatul este, așadar, un film realizat cu resurse minimaliste, dar cu extrem de multă imaginație şi cu un joc actoricesc extraordinar de expresiv mai ales în close-up.

El reușește să portretizeze un personaj dominat de o moralitate covârșitoare, dar în același timp destul de cinic, care nu dorește simpatia noastră şi, drept urmare, cu care nu devenim solidari. În același timp, însă, prin faptul că devine companionul nostru într-un caz în care ne implicăm afectiv tocmai prin imersiunea senzorială de care vorbeam, acesta devine o voce a conştiinţei noastre pe care nu putem să nu o respectăm.
La sfârşitul filmului, ai senzaţia că vocea morală din tine este mult mai puternică, chiar dacă va avea ceva din răceala şi precizia nordică a filmului.

Rate this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *