Dreptate socială şi revendicări rasiale – Black Panther

Reading Time: 7 minutes

De-a lungul istoriei, adesea grupurile dominate au încercat să se imagineze ca dominante. Este o dorinţă pe cât de umană, pe atât de uşor de realizat. Singurul instrument necesar este o formă de magie, fie ea religioasă, socială sau, de ce nu, cinematografică.

Ryan Coogler, regizorul şi scenaristul filmului, care a explorat anterior marginalizarea persoanelor de culoare în societatea americană prin Fruitvale Station, descrie temele centrale ale filmului Pantera Neagră ca fiind „responsabilitatea şi identitatea”:

Ce fac cei puternici pentru cei aflaţi în nevoi? În acest caz, separă pe cei buni de cei răi. Dar ce valoare are puterea dacă nu o foloseşti pentru a ajuta pe cineva? Wakanda doar pretinde că este o ţară Africană care se zbate în nevoi, dar unii dintre vecinii ei chiar se chinuie cu adevărat. Dacă locuitorii Wakandei nu se ridică în ajutorul vecinilor lor, cine o va face? Iarăşi, dacă aceştia îşi urmăresc doar propriile interese, atunci cine sunt cu adevărat cei din Wakanda?

În această din urmă categorie se înscrie şi filmul prezent. Să ne închipuim că unul din grupurile dominate, respectiv Afro-Americanii, sunt doar aparent pierzători la jocul de zaruri al istoriei şi că, de fapt, sunt posesorii unor averi extraordinare. Într-o grilă mai veche de interpretare şi răsturnare a ierarhiei prezente,

„Fericiţi cei săraci, căci a lor este împărăţia cerurilor”.

Iar „împărăţia cerurilor”, în universul nostru dominat de tehnologie şi nu de spiritualitate, înseamnă dominaţie aeriană prin tehnologie superioară, cum se vede dialogul introductiv al filmului:

N’Jadaka: Spune-mi o poveste, baba.

Ce poveste, fiule?

N’Jadaka: Despre acasă.

Cu milioane de ani în urmă, un meteorit din vibranium, cea mai dură substanţă din univers, a lovit Africa, schimbând viaţa plantelor din jur. Iar atunci când a venit vremea oamenilor, cinci triburi au descălecat acolo şi au numit-o Wakanda. Triburile au trăit în permanent război între ele, până ce un războinic magician a primit o descoperire de la zeiţa-panteră Bast, care l-a condus către Iarba în formă de inimă, o plandă care il-a înzestrat cu putere, viteză şi instincte supra-umane. Războinicul deveni rege şi prima Panteră Neagră, protectorul Wakandei. Patru triburi au convenit să trăiască sunt conducerea regelui, dar tribul Jabari s-a izolat în munţi. Locuitorii Wakandei au utilizat vibranium pentru a dezvolta tehnologii mai avansate decât ale oricărei alte naţiuni. Dar, pe măsură ce Wakanda s-a dezvoltat, lumea din jurul său a coborât şi mai mult în haos. Pentru a menţine vibraniumul în siguranţă, locuitorii Wakandei au jurat să o ascundă chiar în văzul lumii, menţinând adevărul puterii lor ascuns de lumea exterioară.

Cei din urmă vor fi cei dintâi

Tot în cheie creştină, superioritatea acestora nu este vizibilă decât celor iniţiaţi. Aşadar, să ne închipuim o civilizaţie africană ascunsă de ochii lumii exterioare, o lume paralelă în care domneşte pacea şi armonia, care nu este supusă tarelor psihologice şi sociale ale lumii noastre. Într-adevăr, perfecţiunea este atinsă fără să ni se comunice modalitatea, procesul prin care s-a ajuns la acest nivel suprem de dezvoltare.

Aşa cum în România ceauşistă s-a imaginat că subteranele Bucegilor sunt baştina unei măreţe civilizaţii antice, nu doar superioară romanilor, stăpânii lumii antice, dar care ar putea subzista şi în prezent, la fel, dintr-o Americă dominată de albi, ne închipuim un regat african care este culmea tehnologiei şi evoluţiei sociale. Nimic mai mult şi nici mai puţin decât raiul pe pământ.

Protagonistul egoist…

Parte importantă din naraţiunea clasică este dedicată dezvoltării personajului. Modul în care acesta înfruntă diverse încercări, treptele pe care el le urcă, reprezintă tot atâtea oglinzi în care audienţa este invitată să se compare şi, de ce nu, să transpună în viaţa de zi cu zi.

T’challa (Chadwick Boseman), personajul Marvel, este pus în situaţia de a deveni moştenitorul tatălui său la conducerea regatului criptic al Wakandei. Accederea la tron nu pare să fie importantă în dezvoltarea sa, deşi constituie prilejul unei frumoase şi palpitante înfruntări rituale, în care costumele africane haute-couture fac paradă şi aclamă, la sfârşit, noul rege.

Ceea ce este crucial, la începutul domniei tânărului rege, este decizia sa strategică: va comunica comorile Wakandei şi restului lumii, sau va păstra politica de izolare, de camuflare a înaintaşilor săi? Secole de linişte şi prosperitate ale Wakandei au fost asigurate tocmai de separarea acesteia de conflictele lumii exterioare.

Pe de altă parte, locuitorii Wakandei pot să fie cu conştiinţa împăcată ştiind că semenii lor de pe restul mapamondului sunt împilaţi, că sunt miriade de conflicte în care nedreptatea sau dreptatea celui mai puterni8c este singura care învinge?

Dilema este caracteristică şi creştinismului, mai ales a celui primar.

Care este relaţia corectă cu lumea pentru un copil al lui Dumnezeu? Acesta trebuie să se retragă în pustiu, să fugă de toate ispitele lumii, precum eremiţii egipteni sau Sf Ioan Botezătorul, sau, dimpotrivă, trebuie să trăiască în lume, să trimită lumina Duhului în jurul său. Să fie, aşa cum spune Sfântul Pavel, în lume, dar nu al lumii?

Decizia by default este izolarea. Tânărul rege T’Challa hotărăşte să continue linia înaintaşilor săi şi să menţină izolarea. Să meargă, aşadar, pe căile bătătorite oferite de societate, verificate şi facile.

Chadwick Boseman joacă decent un personaj destul de complex pentru o producţie marvel. Pe lângă scenele de acţiune, reuşeşte să imprime personajului său, T’Challa, anumite dileme, respectiv să exprime frământarea acestuia în alegerea diferitelor rute posibile pentru dezvoltarea regatului său. În acelaşi timp, poate să facă convingătoare emoţia încercată în faţa dragostei sale de o viaţă, tânăra şi foarte voluntara Okoye (Danai Gurira).

Totuşi, aşa cum Wakanda este ascunsă de restul lumii, aşa şi stabilitatea şi prosperitatea sa ascund secrete sângeroase.

Iar preţul continuităţii camuflării prosperului regat a fost, la un moment, o crimă. Mai mult chiar, un fratricid, ale cărui urmări nu vor întârzia să apară.

Antagonistul altruist

Un criteriu de măsurare a calităţii unei naraţiuni este complexitatea antagonistului. Cu cât personajul negativ este mai uman, cu cât putem rezona mai mult cu traumele şi defectele lui, cu atât nivelul întregii opere de artă este mai ridicat.

Astfel, când eram copii, ne-am bucurat întotdeauna când zmeul a fost învins. Adulţi însă, nu vom şti niciodată dacă victoria nu va avea costuri atât de mari încât probabil remiza ar fi fost mai fericită.

În cazul de faţă, suntem conduşi să empatizăm cu antagonistul. Orfan de sânge regal (tatăl sau a fost ucis chiar de frate, fostul rege al Wakandei), Erik Killmonger  (Michael B. Jordan) trăieşte pentru a se răzbuna şi pentru a-şi reclama poziţia în ierarhia regatului.Frustrarea sa personală este îmbrăcată şi în haine ideologice: Wakanda trebuie să cucerească globul pentru a elibera fraţii de aceeaşi rasă de sub dominaţia în care se află în toate colţurile lumii.

Killmonger are ceva din spiritul revoluţionar al lui Lenin: combativitate maximă, înflăcărare pentru o cauză aparent nobilă, dar, mai ales, lipsă de scrupule pentru orice sacrificiu uman, indiferent de amplitudinea acestuia.

Pelicula este prima producţie Marvel ale cărei încasări au depăşit costurile de producţie încă din primul weekend.

 

Confruntarea

Lupta dintre cei doi veri se petrece în două locuri diferite, în costume diferite, fiecare dintre acestea încărcate cu propriul simbolism. Prima luptă este ritualică, iar cei doi rivali se înfruntă cu minimul de resurse. Aici intervin artele marţiale africane pentru un spectacol clasic al duelului. Cea de-a doua luptă este politică. Fiecare protagonist are în spate proprii adepţi, precum şi întreaga panoplie de armament sofisticat specific Wakandei.

Rezultatul, adică clasica victorie a protagonistului şi înfrângerea antagonistului,  nu este restabilirea ordinii iniţiale. Doctrina lui Killmonger de a disemina avantajele Wakandei trece la T’Challa, care va iniţia un proces de deschidere faţă de lumea exterioară şi de ajutorare a comunităţilor de negri.

Filmul a fost lăudat din mai multe puncte de vedere, unele dintre acestea fiind remarcabile, altele doar instrumente de marketing eficace.

Trăsătura sa caracteristică este că e un film făcut de negri despre negri . Răstoarnă una din practicile înrădăcinate ale Holliwoodului, în care actorii de culoare, cu mici excepţii, primesc roluri periferice într-o industrie cinematografică centrată pe caucazieni.

Această strategie de producţie nu este, însă, valoroasă în sine, ci nivelul înalt al realizării meşteşugăreşti. Chiar dacă aparţine „universului Marvel”, Black Panther reuşeşte să ofere nu doar efecte speciale şi imagini generate pe calculator de calitate (nu de cea mai înaltă, însă funcţională), costume vii inspirate din cultura africană, cât mai ales interpretări mai mult decât decente, care reuşesc să dea viaţă unor personaje destul de complexe pentru personaje inspirate din benzile desenate.

Tema care dă cel mai mult de gândit este critica aparenţelor, a realităţilor minunate aflate mult mai aproape decât credem. Utopia Wakandei nu se află pe vreo planetă aflată la ani lumină distanţă. Nu se petrece nici măcar într-un viitor îndepărtat. Ea se află pe aceeaşi planetă cu noi, doar că este ascunsă. Pentru mici şi pentru mari, este o invitație la curiozitate, la a vedea dincolo de ceea ce media, societatea sau propriile dorinţe ne îndeamnă să credem.

Un mic detaliu de la sfârșitul filmului ar putea constitui o excelentă lecție pe care orice copil sau adolescent care vizionează filmul o poate interioriza (sau orice adult care încă mai are puterea de a se remodela), amintește de celebrul mit al peșterii, o piesă centrală a dialogului platonician Republica. În imaginea sa clasică, Platon imaginează un grup de oameni legaţi să vadă doar umbre pe un perete ale unor realități din afară. Important este şi faptul că oamenii sunt țintuiți în acea poziţie, că sunt incapabili să îşi schimbe direcția privirii. Doar unul dintre ei reușește să se dezlege, să privească în altă parte decât toţi ceilalți semeni ai lui şi astfel să pornească pe calea către cunoaștere.

În cazul de faţă, obiectul privirii îl reprezintă nava spaţială din Wakanda care aterizează pe un teren de joacă din Georgia. O ceată de băieţi se apropie fascinaţi de navă, extaziaţi  de designul şi tehnologia ei: o mică parabolă a obsesiei epocii noastre faţă de gadgeturi. Doar unul dintre ei reuşeşte să scape de legăturile dorinţelor sale şi merge în direcţia opusă, către ceea ce ar putea să fie sursa tehnologiei respective, sau cel puţin gestionarul acesteia: T`Challa.

Black Panther face deja furori, fiind una dintre realizările extrem de populare ale „universului marvel”. Dar interesul pentru ea rezidă în faptul că, prin invenţii narative mitice ca cea prezentată, dar şi mai ales prin actualitatea mesajului său rasial şi social, această producţie ar putea să devină una dintre cele mai dezbătute realizări ale culturii populare în prezent.

1 (20%) 1 vote

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *