În zori/ A l’aube este un film despre maturizare. Dar, chiar dacă se petrece imediat după ce cei trei protagoniști ai săi au luat BAC-ul, În zori vorbește despre o maturizare interioară.

Personajele sale învață o lecție mult mai importantă decât informațiile predate la chimie sau geografie sau chiar mai importantă decât educația intelectuală pe care vor fi dobândit-o în litere. Ca o digresiune, e posibil ca să fi dat Bacul chiar la educație cinematografică. Nu vom ști niciodată, pentru că cei trei ajung rapid protagoniști într-un film de aventuri.

Beția petrecerii din seara bacalaureatului îi pune alături într-o barcă pneumatică. Spre stupoarea lor, a doua zi se trezesc în largul mării, fără benzină, fără apă și fără adăpost de razele puternice ale soarelui.

Scenariul începe destul de previzibil, documentând în detaliu degradările fizice și psihice pe care tinerii încep să le trăiască. La început, se acuză reciproc într-o încercare futilă de a raționaliza dezastrul în care se află. Apoi, privirile li se încețoșează, buzele sunt arse, iar speranța salvării devine din ce în ce mai îndepărtată.

Camera începe să cadreze perfect corpurile tinere care par să se dizolve în cadrul strâmt al bărcii pneutamice. Alternarea între planurile apropiate ale celor trei și cele planurile-ansamblu care arată albastrul nemilos al mării construiește tensiunea fizică, psihologică și, în cele din urmă, morală, a filmului.

Pielea goală a celor adolescenți, supusă biciului arzător al soarelui în timpul zilei și plapumii reci și ude a nopții, își schimbă total conotația. Ea nu mai este o dovadă a frumuseții corpului uman aflat la apogeul său, ci indică, jalnic, cât de puțin suntem înzestrați de natură, din punct de vedere fizic, în fața intemperiilor. Ne aduce aminte de toate cărțile biologilor sau antropologilor care argumentează tocmai faptul că rasa umană nu are nici un avantaj fizic față de alți competitori – nici blana călduroasă a urșilor, nici brațele puternice ale gorilei. Singurul nostru avantaj ca specie a fost creierul. Și, din păcate, tocmai acest avantaj a fost pierdut de cei trei protagoniști.

Pârghia arhimedică a gândirii este pierdută în două episoade. Prima dată, în seara precedentă, când, din cauza beției, protagoniștii pleacă pe mare fără nici o măsură de precauție. Al doilea episod, pe mare, când halucinațiile încep să degradeze mintea fetei.

În felul acesta, amorsa este pusă pentru tragedia care va urma. Ca orice întâmplare limită, va reprezenta un șoc existențial pentru cei implicați. Binele și răul se vor amesteca până la a se confunda. Și, chiar dacă într-un final vor avea parte de o salvare neașteptată, supraviețuitorii vor trebui să trăiască cu stigmatele îngrozitoare ale faptelor lor de pe mare.

În zori/ A l’aube , așadar, nu este atât fixarea temporală a debutului unei aventuri triste și, în final, traumatizante. Din contră, denumirea, paradoxal, sfârșitul filmului care coincide cu începutul unei vieți morale asumate în ceea ce privește responsabilitățile pe care le conștientizează protagoniștii pentru propriile lor vieți ulterioare.

5 (100%) 10 vote[s]